Concept de sănătate – Începutul

Care este viziunea noastră?

Dintre toate darurile divine pe care omul le-a primit, sănătatea e poate cel mai important dintre ele. Dar cât de mult conștientizăm asta? De ce este nevoie de multe ori să ne pierdem sănătatea ca să înțelegem cât este de prețioasă?

De aceea, de la bun început, viziunea noastră asupra a tot ce înseamnă sănătatea fiecăruia dintre noi s-a conturat ca un concept de sine stătător ce privește omul ca un întreg, un microvers în care fiecare componentă are rolul ei, nevoile ei specifice, responsabilitățile ei, și funcționează după legile universale care guvernează întreaga Creație.

Astfel a luat naștere Concept de Sănătate, care reprezintă în esență alegerea conștientă a unui stil de viață în armonie perfectă cu toate structurile fizice, mentale, emoționale și energetice care fac parte din noi.

Gândurile – Emoțiile

Absolut toate bolile/afecțiunile care se manifestă la un moment dat în corpul nostru fizic sunt declanșate și întreținute de un circuit care începe întotdeauna cu gândurile și emoțiile noastre.  

Calitatea gândurilor noastre de zi cu zi determină natura emoțiilor pe care le întreținem în corp. De aceea igiena mental-emoțională zilnică este atât de importantă și determină felul în care se va contura viața noastră ulterior.

Schimbarea gândirii atrage după sine necesitatea modificării stilului de viață. Odată ce începem să facem câțiva pași în direcția îmbunătățirii vieții noastre, vom înțelege că este necesar să devenim conștienți de nevoile specifice ale corpului nostru.

Hidratarea

Corpul nostru fizic este compus 70% din apă. S-a dovedit faptul că apa are memorie, prin urmare aceasta are capacitatea de a înregistra toată informația și energia emise de gândurile și emoțiile noastre și de a le integra în procesele care au loc la nivel de celulă. Mai mult decât atât, pentru a realiza cu adevărat o hidratare corespunzătoare este necesar să înțelegem importanța caracterului pur, alcalin și ionizat al apei pe care ar trebui să o consumăm pentru ca aceasta să fie cu adevărat benefică la nivelul funcționalității specifice a celulei.

Nutriția celulară

Nutriția celulară completează mai departe tabloul unui proces de vindecare la nivel de microstructuri.

Deparazitarea și Detoxifierea

Cum realizăm această nutriție a celulei? Pentru ca celula să poată beneficia de calitatea nutrienților în primul rând avem nevoie să eliminăm paraziții și tot ceea ce îngreunează optima funcționare a celulei.

De aceea se impune mai întâi un proces de deparazitare și de asemenea, de detoxifiere a celulei, pentru ca mai apoi organismul să fie pregătit pentru a primi nutrienții de care are nevoie pentru o funcționare optimă, în acord cu necesitățile specifice ale fiecărei structuri existente.

Sport / Activitate fizică / Mișcare

Activitatea fizică este componenta care aduce energia de tip yang (emisivă, solară, activă) necesară implementării tuturor schimbărilor pe care dorim să le aducem în viața noastră și asigură cu precădere sănătatea corpului fzic în toate complexitatea lui.

Mișcarea îmbunătățește procesele metabolice, stimulează funcțiile sistemului nervos, susține sistemul limfatic pentru curățarea și eliminarea tuturor toxinelor, favorizează procesele de digestie și nu în ultimul rând, eliberează hormonii necesari echilibrului emoțional și a stării de bine.

Nici unul din elementele menționate mai sus nu poate îndeplini în mod individual un proces terapeutic pentru că acestea coexistă într-o relație de complementaritate. Iată de ce Concept de Sănătate înseamnă o abordare cu totul diferită față de tot ce am cunoscut până acum. o înțelegere profundă a realității, a omului ca un întreg, un microcosmos în care fiecare componentă are rolul și nevoile sale, fiind în strânsă legătură cu celelalte elemente. Asemenea celulelor corpului nostru fizic, fiecare om este o componentă unică a universului din care face parte și cu care este interconectat la cel mai profud nivel.